„Nu trageti, sunt eu Lascarica”. Bine, bine nu sunt Lascarica da’ tot ar fi mai bine sa nu trageti. Nu de alta da’ nu sti niciodata cand e nevoie de un om cu ganduri aberant de incoerente intr-o echipa pentru olipiadele comunicarii.
Intr-o zi frumoasa de marti, in timpul minunatului curs de (mai bine nu va zic) eu si colega Lavinia consumam fericiti o cafea intr-o cafenea unde se servea cafea. Ea se uita lung la mine si-ntreaba: „Ai auzit ma de olimpiadele comunicarii ?”, iar eu raspund un sincer „fugar”. „Pai” continua ea, „noi aproape avem echipa, aproape avem valoare si avem si prune. Te bagi ?” Raspunsul meu a sfidat penibilul: „Ma bag”.
Si de atunci am mers peste 7 munti si 7 vai, 7 lacuri si 7 mari, 7 bancuri de nisip si 7 bancuri cu politisti, 7 paduri de arama si 7 paduri de argint, 7 idei aventuroase si 7 vise tricotate. Apoi ne-am dat de 3 ori peste cap si ne-am facut proiectu.
THE END

Nu,nu chiar inca. Vedeti voi mai trebuie spuse niste lucruri destul de importante: cum ar fi faptul ca „munca” in echipa asta e tot timpul placuta, ideile rasar ca ciupercile otravitoare dupa ploaie si facem niste „brainstorming-uri” de-ti sare palaria. Cam atat. Toate bune.

Adrian

pol întreb totuşi de unde au apărut bancurile cu poliţisti…Cred că originea multora dintre ele a fost nevoia oamenilor de a se simţi mai liberi în timpul unui regim opresiv, din câte ştiu, pe atunci singurul mod în care puteai să te manifeşti, ele tot continuând să apară pe parcursul timpului. Nu ştiu…poate reprezentau o formă de refulare a unor sentimente pe care mulţi nu şi le puteau exprima sau pur şi simplu nevoia de a evada dintr-o realitate uneori crudă. Şi totuşi în ziua de azi există nenumărate moduri prin care putem să ne facem simţită prezenţa: ziare, reviste, blog-uri, forum-uri, şi lista ar putea continua lejer, însă am observat că pe site-urile pe care am încercat să găsim bancuri multe dintre ele se repetă, dar nu numai, sunt aproape identice…se mai schimbă pe ici pe colo câte un cuvânt, se mai adaugă un sfârşit alternativ, dar esenţa rămâne aceeaşi. Şi încetul cu încetul se iveşte o întrebare: oare de ce nu au mai apărut altele noi?…să fie pentru că lumea în care trăim este într-o continuă mişcare, dezvoltare sau hai să-i zicem „upgradare” sau pentru că poliţiştii deja au devenit „fără haz”, au devenit mult mai specializaţi, cadre profesioniste pe seama cărora nu prea mai poţi face glume pentru că nu mai ai subiecte?…sau să fie altul motivul?

Summitul NATO, mult aşteptatul eveniment al anului şi-a făcut simţită prezenţa şi în rândul muritorilor de rând… Săptămâna trecută am vorbit cu un prieten de-al meu care a intrat de curând în rândul organelor de poliţie. Când am vorbit pentru prima dată cu el era foarte entuziasmat de acest eveniment care a transformat Bucureştiul peste noapte într-o fortăreaţă: pregătiri care mai de care mai spectaculoase, mobilizarea tuturor ofiţerilor, aducerea suplimentară de cadre din ţară şi multe altele. Cu toate acestea s-a intamplat mai deunăzi sa-l întalnesc la Arcul de Triumf…. îşi luase şi el gărduleţul de nisip în primire şi stătea să-l pazească, stând în aceeaşi poziţie, în acelaşi loc, într-o uniformă incomodă timp de opt ore insuportabile. Toate acestea se întamplau ziua, în amiaza mare, când mai toţi oamenii ori se duceau în parc şi se aşezau la umbra unui copac pe bancă, ori se plimbau în tricouri pe stradă. Am fost absolut surprinsă să văd că deşi nu era incântat de situaţia în care se afla (şi asta încă e puţin spus) stătea mându lângă gărduleţul lui şi îşi îndeplinea datoria, serios, fără a se plănge de căldură sau de orice durere de care ar fi suferit. Şi aşa am stat şi m-am gândit…oare pentru aceşti oameni, poliţişti, ce este cel mai important lucru? Oare banii…sau datoria de a servi ţara…sau oare pur şi simplu dorinţa de a transforma ţara, oraşul, locul în care trăim în principiu, într-un loc mai sigur unde putem să trăim fără să ne fie frică să ieşim pe stradă. Adevărul este că nu ştiu sigur care dintre ele este, dar tind să cred că ultimul motiv este poate cel mai important.

  • Nu pot să înteleg de ce am fost adus la pol .. poliţie ! exclama un betiv, plin de indignare !
    – Pentru băutură ! îi răspunde ofiţerul de serviciu.
    – Păi de ce nu zici aşa ? Adu-mi un coniac !
  • Un poliţist vede un betiv mort de beat pe un trotuar şi îl înteabă:
    -Ce faci mă acolo jos?
    -Păi pe sticla pe care tocmai am băut-o scria „A se păstra culcat”.
  • O femeie care vroia să îşi vândă maşina , scrie pe o hârtie numărul de telefon şi îl pune pe geamul din spate al maşinii.
    În timp ce era pe stradă, primeşte un telefon:
    -Alo ,da!! Cine este??
    -Aici e poliţia, suntem în spatele dvs.,opriţi pentru că nu aveţi voie să răspundeţi la telefon ăn timp ce conduceţi!

politai.jpg

Oricât de mult am rade noi şi oricâte bancuri s-ar face pe seama lor…ei sunt poliţia română, ei sunt „siguranţă şi încredere” şi numai pentru că există, noi iesim la ore nebune din noapte cu prietena, prietenu’, cu grupul de prieteni fără a ne fi teamă, fără a ne pune întrebări de genu’: „Noi ne dăm sama că suntem pe cont propriu?…că ieşim pe propria răspundere?…’, noi iesim ştiind şi apelând la ei de cate ori avem nevoie…noi, am încercat câtuşi de puţin să le arătăm autoritatea şi siguranţa?! Noi dormim liniştiţi noaptea, ei stau şi ne pazesc, noi toţi ne simţim în siguranţă…

statistica-2005.jpg

date_statistice_2006.jpg