“Nu trageti, sunt eu Lascarica”. Bine, bine nu sunt Lascarica da’ tot ar fi mai bine sa nu trageti. Nu de alta da’ nu sti niciodata cand e nevoie de un om cu ganduri aberant de incoerente intr-o echipa pentru olipiadele comunicarii.
Intr-o zi frumoasa de marti, in timpul minunatului curs de (mai bine nu va zic) eu si colega Lavinia consumam fericiti o cafea intr-o cafenea unde se servea cafea. Ea se uita lung la mine si-ntreaba: “Ai auzit ma de olimpiadele comunicarii ?”, iar eu raspund un sincer “fugar”. “Pai” continua ea, “noi aproape avem echipa, aproape avem valoare si avem si prune. Te bagi ?” Raspunsul meu a sfidat penibilul: “Ma bag”.
Si de atunci am mers peste 7 munti si 7 vai, 7 lacuri si 7 mari, 7 bancuri de nisip si 7 bancuri cu politisti, 7 paduri de arama si 7 paduri de argint, 7 idei aventuroase si 7 vise tricotate. Apoi ne-am dat de 3 ori peste cap si ne-am facut proiectu.
THE END
Nu,nu chiar inca. Vedeti voi mai trebuie spuse niste lucruri destul de importante: cum ar fi faptul ca “munca” in echipa asta e tot timpul placuta, ideile rasar ca ciupercile otravitoare dupa ploaie si facem niste “brainstorming-uri” de-ti sare palaria. Cam atat. Toate bune.
Adrian
