Summitul NATO, mult aşteptatul eveniment al anului şi-a făcut simţită prezenţa şi în rândul muritorilor de rând… Săptămâna trecută am vorbit cu un prieten de-al meu care a intrat de curând în rândul organelor de poliţie. Când am vorbit pentru prima dată cu el era foarte entuziasmat de acest eveniment care a transformat Bucureştiul peste noapte într-o fortăreaţă: pregătiri care mai de care mai spectaculoase, mobilizarea tuturor ofiţerilor, aducerea suplimentară de cadre din ţară şi multe altele. Cu toate acestea s-a intamplat mai deunăzi sa-l întalnesc la Arcul de Triumf…. îşi luase şi el gărduleţul de nisip în primire şi stătea să-l pazească, stând în aceeaşi poziţie, în acelaşi loc, într-o uniformă incomodă timp de opt ore insuportabile. Toate acestea se întamplau ziua, în amiaza mare, când mai toţi oamenii ori se duceau în parc şi se aşezau la umbra unui copac pe bancă, ori se plimbau în tricouri pe stradă. Am fost absolut surprinsă să văd că deşi nu era incântat de situaţia în care se afla (şi asta încă e puţin spus) stătea mându lângă gărduleţul lui şi îşi îndeplinea datoria, serios, fără a se plănge de căldură sau de orice durere de care ar fi suferit. Şi aşa am stat şi m-am gândit…oare pentru aceşti oameni, poliţişti, ce este cel mai important lucru? Oare banii…sau datoria de a servi ţara…sau oare pur şi simplu dorinţa de a transforma ţara, oraşul, locul în care trăim în principiu, într-un loc mai sigur unde putem să trăim fără să ne fie frică să ieşim pe stradă. Adevărul este că nu ştiu sigur care dintre ele este, dar tind să cred că ultimul motiv este poate cel mai important.